Faceți căutări pe acest blog

luni, 13 noiembrie 2017

MINUNEA DE A FI... IN VIATA

PROVOCAREA DE LUNI

Alexandra era o adolescenta ca oricare. Ceea ce o deosebea de celelalte fete de varsta ei era o anume candoare, o prospetime pe care blondul venetian al parului ei i-o punea in evidenta cu nonsalanta. Privirile-i albastre nu aveau nici urma de ascunzis, lasandu-te sa-i ghicesti vulnerabilitatea.

Mama ii murise cand nu avea inca 14 ani. Tatal sau se arunca de  atunci cu disperare in munca si nimic nu mai arata a camin in casa lor.
Avea capul plin de vise, de proiecte de viitor, dorind sa invete, convinsa ca doar asa va putea sa-si faca o viata demna de trait. 

Cand implini 18 ani se hotara sa locuiasca singura. Isi gasi un serviciu de vara pe litoral si isi inchirie o mica cabana pe malul marii.
I se intampla insa ceea ce se intampla tuturor: cunoscu un barbat de care se indragosti!
El, Mark, era un tip vesel, chipes, trecut deja prin viata, fiind, la cei 28 de ai lui, deja divortat si tata al unui baietel...

Dar el o iubea nebuneste si dragostea lui o coplesea. Avea mereu solutii si raspunsuri la toate, era amuzant si foarte atent, rasfatand-o cu cadouri si complimente. Se si intreba uneori cum de un tip ca el se uitase la ea dar incet incet se obisnui cu gandul ca este adorata. 

Si, intr-o noapte romantica de vara, pe plaja langa care isi avea locuinta deveni femeia lui!
Totul fusese ca un vis, un vis din care se trezi insa brusc cand Marc ii trase o palma zdravana, nemultumit ca ea isi salutase vecinul!
O prima criza de gelozie pe care el o regreta si pentru care ii ceru imediat iertare. Cu lacrimi si un superb buchet de flori totul intra in normal.

Au inceput sa traiasca sub acelas acoperis, ea incercand sa fie femeia pe care intuia ca el si-o doreste. Visele ei legate de studii si le puse in paranteza!
Marc insa bea cam mult. Daca ea imbraca o bluza pe care el o socotea prea decoltata... era prilej sa ia o palma de-i sucea capul din loc, o iesire in oras cu prietena ei se solda chiar cu un ochi vanat... dar el o iubea ca un nebun, regreta totul, isi frangea mainile apoi si isi cerea iertare, de fiecare data coplesind-o cu cadouri si flori.

Dupa o bataie zdravana in urma careia statu trei zile in pat, el o ceru de nevasta! 
Se casatorira ca doi fugiti de acasa, singuri dar fericiti.
Oricum tatal ei nu il placea pe Marc asa ca il evita cat putea. Cat despre prietena ei... pe ea nu o suporta Marc asa ca nu anuntara pe nimeni de eveniment.

In scurt timp deveni mama. Nascu o fetita care o facu sa simta ceea ce nu crezuse ca se poate simti! Maternitatea o facu si mai frumoasa. Marc devenea insa mai dependent de bautura si mai gelos. 
Motivele pentru care Alexandra lua bataie erau diverse si aleatorii: de la camasa considerata a fi fost prost calcata, la mancarea sarata insuficient, pantofii lui nedusi la reparat, ori apa prea fierbinte din cada!

Nascu si un al doilea copil - un baietel - si, ca pentru a nu uita evenimentul, el o batu asa de tare la intoarcerea de la maternitate de o baga in spital - chipurile cazuse pe scarile pe care casa ei nu le avea... 
Dar Marc stia sa se faca iertat: spasit ii cazu in genunchi si o anunta ca tocmai cumparase o casa pentru ei.

Mare bucurie mare si totul fu dat uitari!

Noua casa nu domoli insa scenele de menaj. In scurt timp vecinii intelesera ce indura tanara femeie ale carei tipete se auzeau tot mai des. Frumosii ei ochi albastri erau mai mereu conturati de vanatai. 
Casa avea o magazie in care Marc, dupa ce o batea la sange, o inchidea lasand-o acolo fara apa si mancare. El iesea apoi linistit la o bere cu vecinii care nu mai stiau ce sa creada!
Lumea se temea sa intervina desi nu era nici un secret faptul ca Alexandra era maltratata. 

Ca sa fie iertat, Marc incepu chiar apeleze la felurite minciuni, sa-i spuna fie ca are cancer, hepatita, ori tumoare cerebrala... in fine, orice fabulatie era buna pentru a o convinge ca el o iubea dar ea il enerva ori ca diversele lui probleme il tulburau si il scoteau din minti! Si ea il credea. sau... pur si simplu nu avea incotro!

Nascu si al treilea copil. Cand reveni de la maternitate gasi casa plina de flori si baloane colorate dar seara, dupa ce Marc bau bine, lua o bataie sora cu moartea. 

Atunci se gandi  pentru prima oara sa fuga. 
Cand reusi sa puna deoparte ceva bani, isi facu din timp, in ascuns, bocceluta si, cu ajutorul prietenei sale, dupa ce il adormi pe Marc  cu bautura in care ii puse si ceva somnifere... isi lua copiii si pleca in miez de noapte.

Lui Marc insa nu-i fu greu sa ii gaseasca. Ii spuse ca daca nu revine cu copiii acasa, el se va sinucide caci nu putea trai fara ei...
Si ea se intoarse. 

Copiii, vecinii, tatal ei, prietena ei... au informat cu diferitele ocazii, organele de politie si de protectie a copilului asa ca ceva anchete sociale incepusera, insa, cum Alexandra revenea mereu retragand plangerile... nu mai prezenta credibilitate. Terorea ei insa devenea din ce in ce mai cumplita. 

Nu faptul ca era batuta pana la lesin o infricosa, ci agresarea copiilor de catre el. Si asta o inebunea. 
In cateva randuri o ameninta chiar ca ii va omora copiii sub ochii ei.

Si, intr-o seara putin a lipsit ca cest lucru sa nu se intample. Marc, starnit de alcool, sparse totul in casa, ii taie toate hainele si ii fatama oasele Alexandrei, apoi  ii sparse nasul fetei celei mari care sarise in apatarea mamei. 
Vazandu-si copila plina de sange si baiatul lesinat, cazut sub masa, Alexandra se hapusti asupra lui. Marc insa ii puse mana in gat si suind-o pe masa din bucatarie, incepu sa o sugrume. Cu o ultima sfortare, Alexandra cauta sa se elibereze cumva. Pipaind in jur, gasi un cutit  si luandu-l ... lovi fara sa stie cum si nici unde!
Marc cazu secerat in timp ce sangele ii tasnea din carotida taiata!
Eliberata din stransoare, Alexandra isi cauta copiii si multumi Domnului pentru minunea de a fi... in viata!

Mirosul de sange ii facu greata si incepu sa vomite. 
Marc zacea fara suflare ingramadit intre masa si frigider.

Lua telefonul si suna la politie.

Respira adanc si intelese insfarsit ca  tocmai isi ucisese calaul! 



DUZINA DE CUVINTE: INCEPUTUL SFARSITULUI?


Nici un moment de relaxare pentru societatea de azi! Permanent ceva nou vine sa tulbure mitul celest al pacii, fie ea si intre sexe!


Un aer de primavara... tomnatica, revansarda, venit de peste ocean, a deschis o fereastra bine ferecata. E un curent starnit dintr-un fapt divers care risca sa ridice voaluri si cuverturi sub care lucrurile urate ale oamenilor stau ascunse de cand e lume, intr-o complice acceptare. 

Si nimeni nu s-a asteptat ca marturisirea unei actrite violate sa produca un asa tzunami, care rascoleste azi Europa. In ori ce caz, campania anti viol/anti hartuire sexuala risca sa devina in Franta, si nu numai, un fenomen social. 

"Balance ton porc" este, asa cum se prezinta,  un site care permite persoanelor  victime ale agresiunii/hartuirii sexuale ori a violului, sa-si posteze anonim marturisirea. 
E un soi de delatiune colectiva a carei amploare inca nu poate fi estimata! Caci marturiile curg de te intrebi daca mai exista si femei neabuzate!

Violenta in cuplu, violul si hartuirea sexuala nu sunt apanajul societatii de azi. Ele au existat dintotdeauna, barbatii socotindu-se cumva indreptatiti sa fie abuzatori, violenti si hartuitori. 

Sa ajungi sa marturisesti o agresiune de acest fel este, pentru o femeie, o adevarata provocare
In general, orice aduce atingere intimitatii  ramane cumva ceva inchis, ferecat in locul cel mai ascuns al sufletului. 
Se intampla rar ca astfel de victime sa vrea macar si sa-si aminteasca, nici de cum sa marturiseasca, ororile unui astfel de abuz! Nu amuza pe nimeni sa-si dezvaluie rusinea de a fi devenit la un moment dat un obiect.

Tacerea victimei insa da putere abuzatorului si il indreptateste pe acesta sa isi adoarma constiinta in cantecul de leagan a convingerii ca nu a facut nimic rau!

In general, ea, victima,  traieste un dublu complex : pe de o parte acela al slabiciunii, al neputintei de a se apara, si, pe de alta parte un bizar complex de vinovatie, indus de abuzator dar si de societate, complex care impiedica efectiv victima sa scape din capcana in care a intrat.

Sa fii fluierata pe strada este adesea considerat un gest neimportant si, de ce nu, poate chiar un soi de compliment. Numai ca acesta este un prim pas spre acceptarea abuzului, a hartuirii, a violului. 
Sa nu mai vorbim de favorurile sexuale cerute de sefi in chip de multumire pentru angajare, promovare ori prima!

Dupa gustul meu, campania anti agresiune are ea insasi un aspect agresiv dar poate nu e rau sa se faca lumina si in acest "status quo" acceptat ca o fatalitate .

Ma intreb insa daca nu cumva a inceput... sfarsitul dominatiei barbatilor!?



Text alcatuit in jurul si cu ajutorul unei duzini de cuvinte  amuza, relaxare, inchis, rar, aer, lumina, celest, fereastra, sufletului, atingere, multumire, provocare

Alte potriviri ale acestor cuvinte pe Blogul lui Eddie

luni, 6 noiembrie 2017

OAMENII, ARHITECTII PROPRIULUI DESTIN

sau 

CE-SI FACE OMUL CU MANA LUI...


POVESTEA de mai jos am scris-o cu ceva ani in urma. Continutul ei mi se pare  in perfecta concordanta cu titlul ales de dirigintele Clubului pentru textul saptamanii. (Arhitectii propriului destin)
In ea mi-am permis sa inserez si duzina de cuvinte... 
asa ca a iesit un fel de... doi intr-unul!
Cuvintele propuse de Eddie pentru editia 152 - personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand,
desavarsit, risipire, umbre, nume, masca - le veti gasi negresit. 
Asta daca nu cumva firul povestii va va diminua vigilenta :)
Lectura placuta!


Barbatul despre care am sa va povestesc azi este, in primul rand si inainte de toate, un personaj demn de pus intr-o carte!

Era bun prieten al sotul meu. Ii fusese coleg de facultate, desi era mai invarsta decat el cu 10 ani.
Inalt si robust, cu ochii verzi si par grizonat, era pentru mine intruchiparea lui Jean Valjean. 
Purtand cu noblete o vizibila sămânța de taran neaos, era un prieten loial si un om de mare caracter, sincer si spontan, afisand o anume mirare inocenta ori de cate ori descoperea in cei din jur ceva din rigorile proprii.

Pe mincinosi ii ghicea cu usurinta, dandu-le jos mascaceea ce nu il facea prea simpatic.
Barbatii nu il placeau deloc, mai ales sefii, pe care nu se sfia de fel sa-i infrunte.
Pentru colegi era "nebunul" si asta pentru ca spunea lucrurilor pe nume, intr-o vreme cand asta nu putea fi decat sinucidere. Devenise antologica indrazneala sa de a-i face morala directorului sau explicandu-i, la limita tonului condescendent, ca nu e potrivit cu morala timpului ca un bun comunist sa aiba nevasta si in acelas timp sa si-o faca amanta pe secretara! 

Daca la barbati nu prea avea succes... cu femeile era complet altceva!
Prietenul nostru era  un celibatar desavarsit dar asta nu-l impiedica sa fie un mare cuceritor, sexul "slab" devenind... "foarte slab" in preajma lui !
Fusese casatorit o data, si doar pentru 2 luni, cu o colega de birou, dar a iubit cu adevarat o singura femeie - pe care am cunoscut-o dealtfel - care, speriata de forta lui de dominare si nebunia lui pentru sinceritate si adevar, l-a refuzat elegant!

Ascunzandu-si in aventuri trecatoare nereusita iubirii, si-a facut din traiul in comunism marea lui nefericire! 

Se nascuse la Balcic, pe vremea cand Cadrilaterul era al romanilor, intr-o familie de tarani gospodari. Se supara groznic daca era luat de bulgar, mentionand ca aceasta confuzie denota lipsa de cultura si patriotism! 

Atunci cand teritoriul a fost cedat, familia lui s-a mutat dincoace de Dunare.
Cum saracia le-a intrat in viata, a ajuns copil de trupa, traind intr-o cazarma, dupa rigorile militare. A facut chiar liceul militar si a fost un elev bun avand un adevarat talent pentru matematica, fizica si chimie.

La terminare, sarac dar entuziast, si-a zis ca era vremea sa fie propriul lui stapan. A facut el ce-a facut si si-a deschis un atelier de confectionat eprubete, demarat cu ajutorul unui mic imprumut.
Treaba mergea chiar bine, pana cand, in 1948, atelierul i-a fost nationalizat si el declarat "exploatator" - pentru ca avea doi salariati!
Din acel moment a devenit un persecutat, ceea ce l-a transformat intr-un protestatar, el refuzand sa se inregimenteze in politica cea noua.

S-a apucat de facultate tarziu, cand nebunia dosarelor s-a atenuat, si a terminat studiile cu brio.
A ajuns un bun inginer, avand vana de inventator.


Era insa greu sa evoluezi atunci fara sa fii membru de partid ceea ce el nu voia in ruptul capului!
Supravegheat permanent, fiind catalogat ca nebun reactionar, s-a inversunat pe zi ce trece si astfel a ajuns ca timpul lui liber sa si-l imparta intre aventuri galante si planuri de fuga din tara! Si asta... ani buni!

In apartamentul lui, situat pe langa Parcul Carol, pe spatele usii din sufragerie, avea lipit planul unui avion usor, care sa zboare la joasa inaltime si sa nu fie receptionat de statiile radar, avion pe care visa sa-l construiasca. Pentru aventura aceasta inchiriase chiar un garaj la marginea Bucurestiului!
Langa fereastra sufrageriei instalase o planseta de desen, asezata pe doua trepiede, pe care era prinsa in pioneze o harta a Europei, marita si cu multe detalii.

S-a apucat sa invete germana, s-a inscris intr-un club de parasutism, facea inot, ori de cate ori reusea sa mituiasca portarul bazinului Stadionului 23 August, si nu scapa nici o emisiune a posturilor de radio  Europa Libera si Vocea Americii.
Banuia ca era supravegheat si ca avea telefonul ascultat asa ca invatase sa se fereasca sii astfel devenise doar nebun nu si reactionar.

El insa isi fuma tigara si isi bea cafeaua privind harta Europei si visa la evadarea din inchisoarea comunista.
Si va asigur ca stia fiecare ungher, fiecare drumeag pe care ar fi putut sa o apuce, odata ajuns in lumea libera, mai dihai decat un GPS!

Intr-o duminica dimineata ne-am dus in vizita la el.
Ne-a facut o cafea, a luat radioul cu tranzistori si l-a pus in functiune, langa telefon, pentru a bruia eventuala ascultare, si-a aprins o tigara si, tragand cu nesat din ea, dupa ce a scos cateva rotocoale de fum, ne-a spus cu ton grav:

- Dragii mei, eu sunt gata sa plec! Cu fiecare zi pe care o mai traiesc aici ma apropii de puscarie. Am devenit agresiv, raspund nepotrivit, ii urasc pe politrucii astia de simt ca-mi pocnesc venele in cap si asta a inceput sa se vada! Toti tampitii imi sunt sefi si nici macar o prima cat a femeii de serviciu nu pot sa primesc, pentru ca nu sunt membru de partid. Aici nu mai pot trai.

Pe fata lui era furie si determinare. Si am inteles ca era decis sa fuga.

In sinea mea il invidiam:  in primul rand pentru ca era sincer cu sine si cu toti, intr-o vreme a disimularii generalizate; apoi pentru ca nu se temea de necunoscut si isi permitea sa isi ia lumea in cap. Nu oricine era in stare de o astfel de atitudine si, desi multi au plecat, putini au fost si temerari. El era!

Dar, desi isi pregatise o evadare in stil hollywoodian, pana la urma avea sa plece in cel mai "mioritic" mod: a mituit un ofiter de securitate si a obtinut un pasaport si o viza turistica pentru Germania!

Isi "gasise" o matusa cu cativa ani mai mare decat el - in fapt o nemtoaica pe care o cunoscuse la mare si care ii trimisese o invitatie si 50 de marci in cont, conditii pentru o reusita aproape sigura.
Cand prietenul nostru avu pasaport, viza si bilet de avion, nerabdarea plecarii i se aseza pe fata.

Era o zi superba, de inceput de vara, cu cerul de un albastru... de neuitat atunci cand l-am condus la aeroport!

Tusea des dar stiam ca nu tigarile erau de vina si nici vreo gripa ci doar un subterfugiu gasit pentru a-si alunga lacrimile care-l sugrumau.
Intr-un tarziu isi gasi curajul sa ne vorbeasca:

- Mai copii, dincolo de peretii aia de sticla e... libertatea sau puscaria - in cazul in care m-o fi turnat cineva si ma vor opri astia... Nu stiu ce ma asteapta... Am 48 de ani si o iau de la zero. Uitati-va aici: o valiza! Asta e... toata viata mea. Atat mi-a dat mie voie comunismul sa am! Acum gata, plec... Aveti grija de voi.
Poate vrea Dumnezeu sa ne mai vedem. Va iubesc!

Nu am pus nimic de la mine in fraza de mai sus. Asa vorbea el: memorabil!

Si a plecat precipitat, evitandu-ne privirea, fara sa ne imbratisam si fara sa se uite inapoi.

Am ramas acolo, pe aeroport, amandoi, eu si sotul meu, inlacrimati si nelamuriti, intepeniti, fara sa ne putem urni o vreme. Ideea ca ar putea fi arestat ne trecuse si noua prin minte. Pe mine ma cuprinsese o senzatie de risipire si de pustiu. 
Cand ne-am revenit, soarele apusese deja iar... avionul lui decolase demult. 

Dumnezeu a vut si ne-am reintalnit dupa 10 ani cand, printr-un miracol, am primit si noi o viza turistica, intamplare trecuta de mine in randul minunilor dumnezeiesti de care a fost plina viata mea!

El se stabilise la marginea Frankfurt.ului. Locuia intr-un apartamet cu mult mai mic decat cel din Romania, intr-un bloc cu o arhitectura asemanatoare cu a celor din Bucuresti, plini de straini. 
Nu a reusit niciodata sa mai fie inginer... si nici sa-si faca prieteni printre localnici. Romanii pe care ii intalnise acolo il desgustasera si, cu obiceiul lui de a spune adevarul in fata, nu si-a facut nici macar relatii, nicidecum prietenii.

Evadase in lumea libera dar nici limba germana, nici obiceiurile nemtilor nu se lipisera de el. Ii antipatiza pe localnici de parca ei l-ar fi tinut acolo cu forta.
Femeile i se pareau prea disponibile, barbatii erau tampiti, mancarea nu avea gust, timpul era urat... 

Dupa o zi petrecuta impreuna, ne-a spus ca toate astea le-ar acepta daca ne-ar avea pe noi alaturi...  Marturisea astfel dorul lui dupa dragoste!

Ne-am despartit plangand, de data asta fara sa ne mai ferim sa ne aratam emotia.
Ne-a urmarit cu masina pana ce noi am intrat in autostrada. Acolo s-a oprit si a scos mana pe fereastra salutandu-ne pana am disparut in zare...
El a ramas din nou singur, nefericit, bantuit de umbre, traind o viata in care luminile visate palpaiau terne si fara stralucire!

Revolutia din '89 i-a mai dat un pic de speranta.
Dar, dupa o vizita facuta in tara, lumea i s-a prabusi definitiv.  
Am simtit ca o eventuala revenire i-a trecut prin cap dar ... nu si-a mai gasit locul in tara lui si asta l-a deprimat pentru totdeauna.
Ne-am intalnit atunci si i-am inteles deznadejdea. Azi o simt cu mult mai mult si o inteleg pe propria mea piele!

- Stiti ce sunt? Un om fara patrie!
Nu mai pot trai nici aici, in timp ce acolo ma simt in vizita.
Aici nu ma mai regasesc, acolo ... sunt nimeni! Sunt nevoit sa accept sa fiu Nimeni decat sa nu fiu deloc!
Al naibi destin, nu-i asa?

Si era o tristete in ochii lui verzi... ca de sfarsit de lume!

Prietenul nostru a trait ca un revoltat intreaga lui viata.
Istoria l-a dezradacinat din Cadrilaterul sau natal, si a continuat sa-i stea impotriva iar lipsa de implinire prin dragoste l-a asprit si l-a facut inflexibil.
Evadarea din inchisoarea comunista i-a dus pasii spre o alta lume care - desi libera - nu era a lui, nu i se potrivea
Visul de a fi liber i s-a indeplinit dar ... prea tarziu si aiurea.

Se spune ca visele li se implinesc doar celor ce indraznesc  sa viseze, dar nu ar fi rau sa invatam si ce anume sa ne dorim, sa aflam daca visele pe care indraznim sa le avem isi gasesc locul in realitatea trairilor noastre.

Ducem cu noi radacinile si  purtam povara cine stie caror vise neimplinite despre care nu stim nici daca ni se potrivesc si nici  macar daca sunt ale noastre, caci uneori pot fi doar... "l'air du temps"! 

Dar fericirea nu cunoaste granite si nu tine cont de oranduiri sociale. Ea nu tine decat de inima, de puterea ta de a iubi.
Oamenii s-au iubit in toate timpurile sfidand diferentele, originea, saracia, razboaiele, epidemiile, orientarile politice.
Eu cred ca poti trai oriunde in lumea asta daca iubesti.
Cu dragostea mergi pana dincolo de moarte !
De unul singur, fara iubire si fara credinta ... e trist, foarte trist, aproape mortal!

Apoi nu tot ce visam este implicit si bun dar pana la urma sa visezi nu e nici grav si nici periculos. 
Totul este sa te tii de Dumnezeu! Arhitectura destinului este nula fara El!

Poate fi devastator sa ajungi la o implinire a visului venita fie prea tarziu, fie in contratimp fara sprijinul credintei si al iubirii!
  
Om fi noi arhitectii destinului dar Seful de Proiect ramane Dumnezeu! Si El este IUBIRE!