Faceți căutări pe acest blog

luni, 26 iunie 2017

PE O STRADA, LA MARGINE DE BUCURESTI...


S-A INTAMPLAT CANDVA, PRIN ANII '50... 

Pe strada Lamaitei, din mahalaua Rahovei, in anii '50 , orice ploaie te baga in noroi pana la gat, iar apa ti-o luai de la cismeaua din capul strazii. Nu exista canalizare si laturile se azvarleau... cu gratie... pe strada. Adesea, pentru a arata onorabil; in astfel de zile... "negre", erai nevoit sa-ti pui pantofii la iesirea in sosea!
Strada asta era in sine o comunitate, cu ierarhii de necontestat, caci locuitorii ei erau foarte diferiti; toti se cunosteau, isi stiau necazurile, lipsurile, bucuriile, metehnele ... fiecare insa isi cunostea si lungul nasului!

Viata oamenilor din cartierele marginase ale Bucurestiului de odinioara era plina de neprevazut.
Asa era mahalaua si poate ca asta era farmecul ei: toata lumea era martor si participant implicit la viata fiecaruia din membri ei!
Toti se  salutau, se vizitau, isi imprumutau unii altora poate chiar si lingurita de zahar pentru ceai si exista un respect incontestabil. Lumea era pestrita, un amalgam interesant de oameni instruiti si analfabeti, persoane stilate si  oameni simpli; fiecare insa tinea la onoarea sa!
Nu trecea nimeni pe strada fara sa salute si limbajul - oricat ar parea azi de ciudat - era unul politicos. Nimeni nu isi permitea un "bre" condescendent cu oricine sau alte marlanii intalnite azi din belsug!
Intre vecini erau "doamne", "domni", "nea", "nenea", "madam", "coana" si "fa"... fiecare cu statutul sau!
La numarul 16, pe strada Lamaitei, locuiau niste "tigani de matase", "artisti". Cand plecau sa cante la nunti toti copiii fugeau dupa ei prinsi ca de un soi de euforie, exacerbata desigur de dara de "Odicolon" -  cumparat la litru de la drogheria din sosea - cu care se dadeau din belsug!
Gogu canta la saxofon si era un fel de sef de trib. 
Cand avea bani, mergea la macelarie si intindea mana plina de ghiuluri din aur cerand - cu glas tare si privind in jur - "bucata cea mai mare si mai frumoasa, maestre!"; cand nu mai avea bani ... arata cu degetul cel mic bucatelele pe care macelarul le radea de pe oase si nu uita sa spuna ca le ia ..."pentru pisica"!

La nr. 22, in casa cu etaj, singura de acest fel de pe strada, locuia un profesor de matematica a carui fiica se omorase la 18 ani. De atunci sotia lui iesea rar din casa. Desi devenisera ciudati, toata lumea ii respecta si le intelegea necazul. Erau multe vecinele care le duceau cate un cozonac, de Pasti, ori o farfurie cu de toate, de la pomana ce se facea de ziua Mosilor!

Alaturi, era casa fotografului, Conu' Tica,  care isi avea atelierul pe undeva, pe langa Parcul Carol. Traia singur  si devenise destul de ursuz de cand ii murise 
sotia. Umbla vorba ca femeia incercase sa slabeasca band otet in fiecare zi si de aceea murise. De fapt o rapusese o leucemie galopanta!
Oricum bietul fotograf nu mai era cine fusese!

In imobilul cu obloane albe de la nr. 8 traia D.na Ionescu cu familia; era o femeie ce impunea din pricina hotararii cu care isi asuprea barbatul cat era ziua de lunga, pe nea Fanica Ionescu, pedepsindu-l pentru anii in care a inselat-o cu o croitoreasa din Ploiesti.

El nu zicea nimic; avea insa aerul unui caine batut!

La numarul 43 locuia un pitic si el era de departe personajul cel mai pizmuit de pe strada!
Nea Gicu, care era prieten cu lautarii din Bordei care cantau cu Gica Petrescu, socotea ca "aratarea asta de om" avusese noroc cu carul. 

Pana si Nae, slabanogul, care traia cu o tiganca mai batrana decat el, intr-o camera inchiriata chiar in casa piticului, abia isi ascundea invidia. 
Piticul asta, al carui nume nu il mai stia nimeni, era insurat cu Chichi, o blonda naturala, frumoasa foc, pe care o luase din Crucea de Piatra dupa ce comunistii au venit cu "morala proletara" si le-au zburatacit pe "fetele vesele" de acolo, trimitandu-le la munca, in fabrica.
Pe atunci Chichi era o copila. Piticu' a luat-o la el, s-a insurat cu ea la Sfat -  cand a facut 18 ani - si o trata ca pe o printesa.
Cu timpul a inceput si ea sa creada ca e o "cocoana" asa ca se comporta cu pretiozitate ridicand gratios degetul cel mic de la mana, cand ducea ceasca de cafea la gura, sau tinandu-si cu delicatete poala capotului de zenana, cand mergea in coltul strazii, dupa apa; niciodata nu pleca de acasa fara palarie pe cap si manusi in mana si se chinuia sa poarte tocuri. A avut chiar si o haina de blana, cumparata de barbat'su din Talcioc, dar niste comunisti recalcitranti, cu "manie proletara" i-au taiat-o cu lama intr-o zi, pe cand mergea cu tramvaiul la piata Unirii! 

Erau vremuri cand basmaua era la mare pret si sa fii doamna... era periculos!!!

Pe nevasta piticului toti o petreceau cu privirea, cand trecea pe strada desfundata, admirandu-i rotunjimile si balansul soldurilor pus in evidenta de gropile prin care tocurile lui Chichi intrau in mod inevitabil! 

Toate vecinele o pizmuiau pentru frumusetea tenului datorata, dupa spusele unora, apei de castraveti a carei reteta numai ea o stia si care era un mare secret!
Nu era om din mahala sa nu se intrebe prin ce
 miracol 
ajunsese "jumatatea aia de om, cu cap mare si picioare scurte", sa fie socotit barbatul  demn de a sta alaturi de Chichi !

Piticu' facea bani din orice. Se ferea de munca ca dracu' de tamaie dar se descurca de minune!

Candva lucrase la circ dar venirea comunistilor la putere facuse sa se cam stinga gloria circului asa ca, odata ce targul de vechituri era in floare si afacerile la negru ii mergeau bine... s-a lasat de scalambaieli. Totusi cand se mai facea cate un balci in Obor... mergea si el, mai mult ca sa isi intalneasca vechii colegi.

Casa de la nr 43 fusese a coanei Mitza, moasa cartierului. Dupa moartea barbatului ei, piticu' 
 o convinsese sa il treaca pe actele de proprietate, chipurile "ca sa nu ii ia comunistii" casa! Au locuit impreuna pana cand femeia s-a prapadit! Fusese ca si copilul ei. Unii spuneau chiar ca ea l-ar fi mosit cand a venit pe lume!

Casa era facuta din chirpici; camerele erau joase, podite cu scandura inegrita de timp si de otrepile muiate in apa murdara cu care Chichi le spala, o data pe saptamana.
Toate incaperile comunicau intre ele si fiecare avea trei usi din care una dadea pe un hol lung, cu geamuri multe si vesnic murdare, de care stateau spanzurate niste carpe inflorate in chip de perdele.

Camerele astea ii aduceau ceva bani "micutului" caci le inchiria.
Odaia dinspre strada av
ea si fereastra si usa caci fusese candva atelierul barbatului moasei, care se fusese croitor!


Indiferent la ce ora  treceai prin fata casei, in fereastra dormea o pisica tigrata cu gheare viguroase si mustati lungi, aidoma celei imprimate azi pe pachetele cu mancare pentru pisici. Daca motanul nu era in fereastra... era semn ca piticu' avea..."musafiri", caci camera asta aducea cei mai multi bani!

Piticu' o inchiria uneori chiar... "cu ora" unor domni amatori de aventuri galante cu statut "incognito". Unde ii gasea pe "doritori" doar el stia!
Cum se putea intra si iesi  direct din strada... discretia era asigurata. 
Mobilata doar cu un pat cu tablii de fier, un scaun si o masa, ce fusese candva masuta de toaleta, aceasta era totusi singura incapere mai de doamne-ajuta a casei.

Clientul cel mai bun al Piticului era un barbat intre doua varste, spilcuit nevoie-mare, care venea punctual o data pe saptamana: joia.
O Volga neaga, intotdeauna lustruita, ce se hurduca din toate incheieturile prin gropile strazii Lamaitei pana in dreptul usii de la numarul 43, aducea, la ora cand cadea intunericul, o doamna a carei fata nimeni nu se putea lauda ca o vazuse.
Cine erau cei doi... ramasese un mare secret.


Piticu' stia ca succesul afacerilor de acest fel era asigurat tocmai de discretie asa ca... el pleca 
de acasa in fiecare joi, cand domnul cu pricina venea sa isi intalneasca iubita,

incarcat de pachete cu delicatese, procurate de pe piata neagra.
Isi facuse un obicei ca intreaga noapte de joi spre vineri sa joace carti intr-un tripou improvizat, undeva pe la Foisorului de Foc, in pivnita casei unui boier, fugit in Franta, casa ce era locuita acum de niste militieni cu care Piticu' facea... "afaceri"!
Iata insa ca, intr-o seara torida de vara, in joia cu pricina, domnul misterios a asteptat in zadar.
Volga cea neagra nu a intrat pe strada Lamaitei!
Ce s-o fi intamplat... nimeni nu stia cu precizie.
Cert este ca in zori, cand s-a intors acasa, Piticu' a avut parte de cea mai dureroasa dintre surprize.
Musafirul si frumoasa lui nevasta dormeau imbratisati, turmentati de sampanie si instinctele dezlantuite de ea. 

Pe scaun si pe jos stateau aruncate hainele celor doi iar pe masa se mai vedeau inca resturile festinului improvizat!
Se vede treaba ca blonduta Chichi s-a lasat "convinsa" de barbatul ramas cu buzele umflate si care, simtindu-i "clasa", a uitat ca "cocoana" era sotia celui cu care facea "afaceri" si...a invitat-o ... la masa!
Sampanie era, delicatesuri erau, de consolare era nevoie... si cum Chichi era tare aratoasa si "sensibila"... uite asa, dintr-una in alta... restul a venit de la sine!

Ranit in orgoliul si furios de neputinta lui, Piticu' nu a gasit alta razbunare decat aceea de a-i expune pe "amantii de ocazie" intregii mahalale, facandu-i pe ei, dar si pe sine, de rasul lumii!
Astfel a deschis usa dinspre strada si i-a invitat pe toti gura casca sa vina sa vada ce i-a facut lui nevasta-sa!
Ce a urmat... a fost de un grotesc desavarsit.

 "- Lume, lume, veniti sa vedeti ce mi-a facut mie femeia mea", striga cat putea Piticu' , ca la circ, smulgandu-si parul dat cu briantina, invitand vecinii sa intre pe o usa si sa iasa pe alta!


Lumea intra din strada, trecea pe langa patul unde se comisese tradarea, ii privea pe vinovati si apoi iesea prin culoar in curte si...  inapoi in strada!

Nu a lipsit decat sa rupa bilete la intrare!

Barbatul, acoperit cu o patura slinoasa, statea ca un eunuc la usa Haremului, incremenit, fara nici o expresie pe fata, neputand nici macar sa se gandeasca daca va lua bataie ... sau daca va scapa cu viata! Asa ceva nu patise, cu siguranta, niciodata!
Din "stofa" lui de domn nu mai ramasesera decat ciorapii trei sferturi cu jartiere fine care, in situatia in care se afla, erau absolut ridicole!
Chichi, "cadana" imprudenta, incerca sa se ascunda sub cearceaful de un alb indoielnic, lasandu-si la vedere doar motul blond, zguduind patul, cu tablii de metal, de hohote de plans.

Circul asta a durat pana cand nu a mai fost nici un curios!
Spre seara Piticu' l-a lasat 
sa plece, intreg si nevatamat, 
pe
"clientul" - ajuns si parasit si de rusine - si au ramas in doi: el si Chichi, femeia vietii lui! 

Dupa o asa deplina intunecare a mintii, singur, trist si epuizat, Piticu' s-a trezit la realitate...

A plans, s-a tanguit si a sfarsit prin a se impaca cu frumoasa lui. La urma urmei ce putea sa faca?

A doua zi dimineata, inarmata cu carpe, perii si ziare, Chichi a noastra, plina de energie si fredonand, pitigaiat si fals, refrenul romantei "Zaraza", a facut o curatenie in casa ca niciodata pana atunci: a frecat podelele cu peria, apa si lesie, si a sters geamurile marchizei, a scuturat presurile si a pus pana si flori in glastra!
Si... viata a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. 

Se pare ca de atunci Piticu' nu a mai inchiriat camere!

.................................................................................................

In vara anului 1996, cautand eu un far pentru masina mea, cineva mi-a spus ca pot gasi ce doresc intr-un garaj din Rahova. Cand am vazut adresa... am suras: Str.Lamaitei nr 43!
Am decis sa merg pana acolo, manata de curiozitatea de a recunoaste ceva din povestea aflata cu ani in urma.

In capatul strazii Lamaitei, ramasa stinghera printre blocurile confort 3, construite pe vremea lui Ceausescu, nu mai exista cismeaua din poveste! Strada era canalizata. 
Nu era insa asfaltata nici in '96  ci doar pietruita cu resturi de moloz... si, in capatul dinspre sosea, primarul... "care este" instalase o banca - acum plina de nume incrustate cu briceagul, inimioare si arsuri de tigara, pe care stateau ciorchini tinerii "omoratori de vreme"!

La numarul 43 era intr-adevar un fel de depozit de fiare vechi si cateva masini dezmembrate.
Incontestabil, aceasta fusese casa piticului caci inca mai existau geamul si usa camerei ce fusese scena intamplarilor povestite mai sus. Motanul...nu mai era !
Peste drum, spre coltul strazii, in fosta casa a Doamnei Ionescu, cineva scosese un casetofon afara si intreaga comunitate se "desfata" cu manele!
In curtea lautarilor de alta data era acum un bloc cu trei nivele, vopsit oranj si aratand total nepotrivit cu ambianta locului. 
Casa cu etaj a profesorului arata ponosita; curtea devenise depozit de pitici de gradina si ingerasi de gips si mai nimic nu amintea de prosperul imobil cladit de singurul intelectual al cartierului de odinioara!

Personajele povestirii mele evident au disparut de mult. Altele le-au luat locul. Mica comunitate a strazii de mahala nu mai este aceeasi. Ici colo, cate o casa mai rasarita, varuita in culori tipatoare, cu balcoane complicate si geamuri TERMOPAN... sta ascunsa dupa garduri darapanate ori cu aspect de cimitir. Gunoaie moderne - pungi de plastic si PET.uri ... pretutindeni! 
Dar ceva lipseste: spiritul comunitatii de alta data!
Nu am indraznit sa intru in curtea de la nr 43. M-am lipsit si de farul ce imi trebuia.

Pe cand intorceam masina, o tigancusa desculta trecu strada in fuga alungata de un batran furios:
- Pleaca d'aci, tiganca 'dracului! striga batranul schimonosit de ura, agitand o punga de plastic pe care scria CORA.
- Nu-i tiganca , bre, e rroma! il corecta un pusti obraznic cu picioare murdare bagate in niste 
 papuci de  plastic de culoare indefinita.
- Roma, pe dracu, mormai omul agasat, e o hoata, asta e!

Am plecat din Rahova zilelor noastre trista.
Nici mahalaua nu mai este ce a fost!
Povestile de amor cu nabadai de alta data sunt azi inlocuite de balciul amorurilor vedetelor mondene!
Din strada ne-am mutat in deplina singuratate in fata televizorului!
Daca vecina e bolnava in casa de alaturi... nu mai stie nimeni. Toti insa se cearta, se pandesc, se barfesc, se urasc chiar. Nimeni nu mai este in acord cu nimeni!

E trist azi in mahala. Si oamenii si cainii sunt tristi!
E trist insa si pe Calea Victoriei... pentru ca acum pare ca totul a devenit o mare mahala ... insa una moderna si esential schimbata in rau pentru ca "MAHALA" in realitate era cu totul si cu totul altceva! 



Sevres 
04.06.2011

PS 
Textul a fost debutul meu in Clubul celor 12 cuvinte
L-am reluat, din lipsa de timp,  si in 2014... si tot din lipsa de timp o fac si acum! Scuze!
Vacanta celor 4 nepoti ai mei vine abia lunea viitoare si suntem in serbari si tot felul de manifestari... artistice care imi ocupa tot timpul!
Am avut si vom mai avea si aniversari...



In plus incerc o disciplinare a orelor mele de somn...
O duzina inspirata tuturor!


sâmbătă, 17 iunie 2017

"VISUL UNEI LEBEDE"...

... un titlu care m-a invitat la o cautare prin arhiva textelor mele nepublicate.
Scrisesem candva, sub imperiul emotiei, pareri de specator dupa ce vazusem la Theatre Mogador, baletul Lacul lebedelor, in varianta 
controversatului coregraf englez, Matthew Bourne.

Mai intai ar trebui sa spun ca baletul, in general, il consuder a fi o arta sublima in care muzica si miscarea trupului se intrepatrund, se completeaza, se ingemaneaza asa cum doar iubirea reuseste sa o faca!
Apoi, de netagaduit, unul din marile  balete ale tuturor timpurilor este "Lacul lebedelor"!
Muzica lui Ciaikovski si libretul scris de Vladimir Berghicev și V. Ghelzer au incantat generatii de iubitori de balet si au consacrat pe veci artisti de mare valoare!

Pentru cine nu cunoaste libretul, iata cateva repere:

Povestea lui Siegfried, a Odette-ei - Odilliei si a lui Rotbart, magicianul cel rau, inspirata dintr-o veche legendă a carei sursa e controversata, a corespuns pretențiiilor compozitorului rus. 
Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit de original.
Prinţul Siegfried isi sărbătoreşte majoratul. Mama lui il anunta că a doua zi, în cadrul marelui bal organizat cu acest prilej, el trebuie să-si aleagă o soţie. Enervat sa aleaga fara sa fie indragostit, pleaca în parcul castelului. Aici, langa un lac, vede un stol de lebede. Odată ce lebedele vin lângă lac, o ocheste cu arbaleta pe cea mai frumoasa dintre ele!
E pregatit sa traga, dar se opreşte de indata, caci în faţa lui nu mai este o lebada ci o femeie frumoasa imbracata in alb cu pene de lebădă. Îndrăgostit pe loc, dansează fericit şi astfel Siegfried afla ca lebada este de fapt Odette, o printesa pe care un vrăjitor teribil, Von Rothbart, a rapit-o si a transformat-o într-o lebădă şi doar pe timp de noapte ea putea redeveni femeie!
Alte femei tinere şi fete vin şi se alătura lui Odette lângă Lacul lebedelor, lac  format zice-se din lacrimile varsate de parintii ei de când ea a fost răpită de către Von Rothbart. 

Aflând povestea ei, prinţul Siegfried, îndrăgostit nebuneşte, este cuprins de o milă teribila pentru ea. El ii declară iubirea , fapt care slăbeşte vraja.
Von Rothbart apare. Siegfried il ameninţă cu moartea, dar Odette  ii spune iubitului ca dacă Von Rothbart moare înainte ca vraja sa fie rupta, aceasta va ramane lebada tot restul vietii. Singura cale de a rupe vraja este ca prinţul sa se căsătoreasca cu Odette.
A doua zi, la bal, Rothbart - vrăjitorul-  vine cu fiica sa, Odile, îmbrăcata în negru (lebada neagra), care printului ii pare sa fie Odette. Înşelat de asemănare, Siegfried danseaza cu ea, ii declară dragostea lui şi-i spune ca intenţionează să se căsătorească cu ea. În momentul în care are loc nunta, Odette cea reală apare. Aceasta se sfarseste de durere. Îngrozit şi conştient de greşeala lui, Siegfried se arunca in lac.

Modul în care Odette apare în cele din urmă la Siegfried constituie versiunile diferite ale baletului:

Siegfried declarandu-i dragostea lui Odile,  o condamnă  fără să ştie pe Odette să rămână  lebada pentru totdeauna. 
Disperata, in ultimele sale clipe ca si femeie, ea se sinucide, sărind în lac. 
Prinţul, de asemenea, se aruncă în lac. Acest act de iubire şi sacrificiu distruge vraja lui Von Rothbart şi iubirea se inalta la cer apoteotic;
Siegfried inainteaza in apele lacului şi o imploră pe Odette să-l ierte. El o ia în braţe, dar ea moare. Apele lacului cresc si ambii sunt inghititi de ele. 

In alta varianta, Odette zboară în formă de lebădă şi Siegfried este lăsat în tristeţe şi durere, atunci când cortina cade. (
sursa:Wikipedia)


Azi insa, starnita de Provocarea de Luni a Clubului celor 12 cuvinte, m-am decis sa va prezint pareri despre acel spectacol atipic de balet, un alt fel de Lac al lebedelor, pe care l-am vazut in urma cu ... 11 ani la Paris, si al carui sinopsis sta pe lista nepublicatelor de totat timp

De ce nu l-am publicat? Din prejudecata!
Si o sa intelegeti citind mai departe.

Spectacolul vazut de mine este ceea ce  Matthew Bourne a pus in scena iscand multe controverse inca de la premiera (1995). 
Si asta din doua motive:
1 - pentru ca varianta lui se vrea o parodie cu atac nedisimulat la curtea regala britanica
2 - pentru ca lebedele sunt... barbati!

Spectacolul a fost foarte special si socant. 

Biletele le-am primit cadou pentru aniversarea mea, altfel nu m-as fi deranjat in ruptul capului sa vad asa ceva!
Azi cred ca rau faceam! Si am sa ma explic.

M. Bourne a facut din acest balet un alt fel de Lac al lebedelor, o poveste actualizata, profunda, desigur pro gay, dar invitandu-ne la o analiza sincera a ceea ce inseamna iubire in zilele noastre, ce face societatea si care sunt normele timpului, apeland la puterea imaginatiei spectatorului, pervertit si el de toate cele.

Libretul este schimbat astfel incat personajele curtii britanice sa poata fi usor de recunoscut, ideea spectacolului fiind, primordial, o parodiere a vietii familiei regale britanice... 

A se tine cont de faptul ca coregraful a pus in scena baletul la nici doi ani de la decesul printesei Diana!

Se spune ca Ciaikovski  ar fi avut inclinatii homosexuale si, plecand de la aceasta latura umbrosa a biografiei compozitorului, M.Bourne  indrazneste o varianta posibil kriptata, de ce nu de catre compozitor, nebanuita dar inscrisa undeva, ca un cod secret, facand totodata o satira a societatii britanice.

Intr-un interviu dat cu prilejul lansarii spectacolului, coregraful marturisea ca atunci cand vede o lebada dand din aripi miscarile-i viguroase ii dau senzatia de forta masculina si nicidecum de fragilitate si delicatete. Si nu e o poveste faptul ca lebada este o pasare puternica, un dusman redutabil si cu ceva inclinatii homosexuale!
Poate ca trairea secreta si interzisa a lui Ciaikovski l-a impins sa se ascunda in spatele acestei povesti... Cine stie?

NB:  Se cunoaste ca proximativ 25% dintre cuplurile de lebede negre sunt homosexuale. Masculii fura ouale altor femele sau chiar se imperecheaza cu o femela dupa care o gonesc si clocesc, respectiv cresc, singuri puii. Puii acestor cupluri au sanse mai mari de supravietuire intrucat doi masculi reusesc sa ii apere mai bine si sa acopere o portiune mai mare de teritoriu, fapt ce presupune implicit mai multa hrana. Comportament asemanator este intalnit si la pasarile Flamingo.


In spectacolul lui Bourne corpul de balet este asadar mixt.
Coregrafia pune in mod evident accentul pe relatiile intime dintre barbati si femei.
Inlocuind lebedele femei, delicate si fragile, cu un ansamblu de barbati puternici, M.B. realizeaza un amestec bizar dar reusit de eleganta, umor, mima si expresivitate pentru a ne provoca efectiv, propunandu-ne ca tema ideea potrivit careia in fata iubirii nu mai sta nimic! Iubirea adevarata se eternizeaza si omul nu mai are putere asupra sentimentului care ajunge sa-l transforme facandu-l nemuritor!

Asadar Lebada alba  nu este o femeie ci... un barbat! 

Socant, nu?!


In scena finala, lebada-barbat  moare de nefericire iar printul se sinucide.
Este un moment surprinzator care declansaza emotii puternice si neasteptate si care este extrem de bine realizat astfel incat reuseste sa alunge din gand elementul "homo", chiar si dintr-un spectator un spectator ca mine! 

In timp ce regina tine in brate trupul inert al printului, fiului sau, undeva, sus, sufletele celor doi indragostiti se intalnesc iar lebada-barbat purtandu-l pe print in brate spre ceruri, acolo unde iubirile mari ajung.
Ideea ca dincolo de moarte se intalnesc doar iubirile adevarate, mai presus de orice judecata omeneasca, dragostea transcendand, este extrem de bine pusa in scena, chiar daca asocierea ramane  cel putin excentrica pentru mine!

Intentionand parodierea, M Bourn sfarseste prin a produce o mare emotie, baletul sau facand un pas spre acceptarea iubirii ca atare, dincolo de prejudeati

Eu, desi am plecat la spectacol indoita, considerand ca e prea moderna pentru mine varianta gay a clasicului Lac al lebedelor, am iesit pana la urma din sala cu ochii in lacrimi!

Un spectacol bun este pana la urma, acela in care poti sa te regasesti emotional. Eu am simtit mesajul iubirii eterne iar faptul ca era vorba despre o iubire homosexuala nici nu a mai contat.
Fiecare isi alege singur drumul iar simtirea adevarata si pura chiar innobileaza si trece dincolo de obisnuit!
http://dai.ly/xg31c6

Va invit sa urmariti tabloul final al acestui spectacol provocator!
Apoi, orice s-ar zice, baletul acesta este sublim! 
Dincolo de orice prejudecati, daca vi se ofera ocazia... nu ezitati 
sa-l vedeti!
Va asigur ca merita.

Si totusi... care sa fie visul unei lebede?
Poate veti afla citind alte bloguri.


marți, 13 iunie 2017

FEMEIA DIN TABLOU


Pe d.na  Maria I. am cunoscut-o la scurta vreme dupa ce ne-am mutat in primul nostru apartament. Stiam ca ocupa o garsoniera la etajul I dar nu-i calcasem inca pragul.
Imi amintesc ca eram foarte tanara si, daca stau sa ma gandesc bine, ea avea pe atunci cativa ani mai mult decat am eu azi! :) (sic)

Se imprietenise imediat cu d.na Lizica, cam de aceeasi varsta cu ea, care locuia la etajul trei si in casa careia ne-am si intalnit prima data. 

Incontestabil, d.na Maria fusese si ramasese, o femeie frumoasa! Si am indragit-o foarte repede!
Inalta, cu sani mari si forme voluptoase, mai pastra, in ciuda anilor si a rotunjimilor, un farmec aparte. 
Cand vorbea isi umezea buzele cu o anume gratie, ceea ce ma facea sa imi pironesc privirile pe gura ei.

O data mi-a facut o invitatie mai... speciala, spunandu-mi ca era momentul sa-i fac o vizita si ca ma astepta la ea, oricand, cu mare placere! 

Cu prima ocazie, cand mama se afla la noi, in vizita, profitand ca am cu cine lasa copiii, am raspuns invitatiei d.nei Maria.

Cand m-a vazut in usa, fata-i rotunda cu pometi mediteraneeni s-a luminat si zambindu-mi prietenos m-a invitat sa intru. Ochii ei negri m-au privit cu familiaritate, ceea ce a avut darul sa-mi alunge stanjeneala.  

Am pasit in holul intortochiat, destul de mare pentru o garsoniera. Un miros special plutea in aer, miros care, desi imi spunea ceva, nu reuseam sa-l identific. 
Inainte sa intru in unica incapere... am ramas stupefiata. 
Usa larg deschisa a camerei lasa sa se vada sub lumina unui soare prietenos o adevarata galerie de arta! 
Mirosul era asadar acela de vopsele de pictura!

Am intrat coplesita, caci nu mai vazusem atat de multe lucrari expuse intr-un spatiu atat de mic.
Trei, dintre cei patru pereti ai camerei, erau incarcati de tablouri, agatate profesional de trei simeze incastrate direct in cornisa.
Nu am pus nici o intrebare dar ea mi-a ghicit nedumerirea si m-a lamurit: sotul ei fusese pictor!

Dupa cateva minute in care am schimbat amabilitati, gazda mea se scuza si se duse in bucatarie sa prepare un ceai, timp in care eu indraznii sa privesc mai atent in jur.

Mobili
erul, obiectele putine dar fine, asezate cu gust ici,colo, patul mic cu tablii tapitate, ce facea cu succes si oficiul de canapea...  toate te lasau sa-ti imaginezi casa mare si frumoasa pe care cu siguranta o avusese si care, probabil, nu scapase nici ea demolarii. 
In mijloc, un generos covor persan, in nuante prazulii, se intindea in toata splendoarea, dand acelei incaperi, intesate de picturi si crochiuri, aerul de locuinta.

Cat despre tablouri... ele infatisau una si aceeasi femeie in diferite ipostaze - imbracata, dezbracata ori partial imbracata, in ambiante casnice ori seducatoare - pictata, desenata in toate chipurile si din toate unghiurile. 
Si, oricati ani ar fi trecut de la momentul imortalizat de artist, nu puteai sa nu o recunosti in ele pe D.na Maria, in mod evident muza maestrului!

Doamna Maria reveni, in maini cu o tava mare, ovala, pe care pusese doua cesti de ceai din portelan fin, un elegant ceainic din acelas set si o mica farfurie cu cateva fursecuri! Aseza totul cu grija pe o masuta rotunda, de mici dimensiuni, instalata sub geamul mare al camerei, prin care intra din belsug lumina soarelui aflat la apus.

Am baut impreuna ceaiul, am vorbit despre copiii mei si, din vorba in vorba, am aflat si o parte din povestea ei. Restul... se afla pictat pe panza si expus pe pereti!

Doamna Maria traise viata de muza a artistului indragostit de modelul sau. Gelos si extrem de acaparator, ii fusese sot pana ce moartea i-a despartit. 
Tinu sa precizeze, cu mandrie abia disimulata, ca putine au fost femeile capabile sa traiasca cu un artist pe care sa-l inspire si care sa-i ramana alaturi pana la moarte!

Imi marturisi ca atunci cand ieseau la restaurant, el alegea masa cea mai retrasa si o invita pe scaunul care era orientat astfel incat ea sa-l priveasca doar pe el si nimeni sa nu o vada decat din spate... si, daca ar fi fost cu putinta... i-ar fi ascuns si spatele! Pe sub masa, isi incolacea piciorul de piciorul ei, ca si cum doar asa ar fi fost sigur ca o poate tine langa el!  
La vernisaje, ori in vizite, la prieteni, ochii lui o urmareau cu o panica permanenta, suspectand pe fiecare barbat prezent de intentia de a i-o rapi. 

Ea se obisnuise cu nebunia lui care, recunostea, la inceputul mariajului lor, o fermecase, dar care, in timp, devenise destul de dificil de suportat. Invatase insa ca tot ce avea de facut era sa evite orice ambiguitate. Stia ca o privire a ei ii dadea lui linistea de care avea nevoie, asa ca ea il privea pe el chiar si cand conversa cu altcineva,
 asiguradu-l astfel ca nu avea nici un motiv de neliniste, ca era a lui si numai a lui pentru totdeauna! 

Nu fusese agresiv niciodata si nu ii reprosase nimic, el fiind cel chinuit de o gelozie patologica care umbrea seninul unei convietuiri, altfel pline de pasiune.

Temator si nesigur, artistul a sfarsit prin a se izola de lume, iar barbatul s-a pierdut undeva intre vis si realitate, antrenat intr-o depresie handicapanta, in care a tarat-o si pe ea in anii din urma!

In timp ce imi povestea toate astea, eu incercam sa deslusesc nemultumirea artistului, caci era evident o neimplinire, ceva ce nu reusise sa puna pe panza si care il starnise, care il provocase, impingandu-l sa reia iarasi si iarasi aceiasi tema. 
Caci, dupa cat intelesesem, in afara catorva panze cu natura moarta si a unor peisaje, facute in anii primei tinereti, tot ce facuse fusese sa o picteze pe ea si numai pe ea.

Privind lucrarile in ansamblu, puteai intui starea de spirit a artistului, caci silueta ei carnala era uneori pictata parca cu furie, alteori cu tandrete, cand pasional, cand distant si rece, in linii groase, cu tuse colturoase, ori in curbe armonioase si culori trandafirii...
Tablourile dezvaluiau frumusetea ei si iubirea lui obsesiva,
iubire concurata doar de pasiunea pentru pictura si pentru tigara - singurul autoportret aflat in incapere infatisandu-l pe el ca pe un artist neinteles, invaluit in fumul unei tigari pe cale sa-i arda degetele!

D.na Maria imi spuse ca multe dintre nudurile insirate pe simeze nu fusesera niciodata expuse si, desi erau superbe si i-ar fi adus glorie si bani, prea gelos, refuzase cu obstinatie sa le arate lumii!

Totul vorbea acolo despre dragostea obsesiva a artistului pentru muza lui! In mod evident omul fusese fascinat de formele voluptoase, mereu surprins de dezarmanta ei inocenta, ingemanata in mod paradoxal cu o sensualitate naturala, contradictie pe care se straduise, evident nemultumit de sine, sa o puna pe panza
Exersase pana la extenuare, incercand sa zugraveasca, in linii si culori, curbele apetisante ale trupului ei, buzele carnoase si zambetul ei cuceritor dar si frumusetea si candoarea sufletului, dezvaluite de ochii ei, cautand cu disperare doza potrivita!

Vizita aceea m-a marcat profund, mai ales cand mi-am dat seama ca si la cei aproape 70 de ani ai sai, doamna Maria continua sa poarte amestecul acela contradictoriu, aproape nefiresc, intre nevinovatie si pacat.

Si mi-am zis ca intalnisem cu adevarat o femeie facuta sa !
fie imortalizata de un artist, sa devina Femeia din tablou!