Faceți căutări pe acest blog

marți, 13 iunie 2017

FEMEIA DIN TABLOU


Pe d.na  Maria I. am cunoscut-o la scurta vreme dupa ce ne-am mutat in primul nostru apartament. Stiam ca ocupa o garsoniera la etajul I dar nu-i calcasem inca pragul.
Imi amintesc ca eram foarte tanara si, daca stau sa ma gandesc bine, ea avea pe atunci cativa ani mai mult decat am eu azi! :) (sic)

Se imprietenise imediat cu d.na Lizica, cam de aceeasi varsta cu ea, care locuia la etajul trei si in casa careia ne-am si intalnit prima data. 

Incontestabil, d.na Maria fusese si ramasese, o femeie frumoasa! Si am indragit-o foarte repede!
Inalta, cu sani mari si forme voluptoase, mai pastra, in ciuda anilor si a rotunjimilor, un farmec aparte. 
Cand vorbea isi umezea buzele cu o anume gratie, ceea ce ma facea sa imi pironesc privirile pe gura ei.

O data mi-a facut o invitatie mai... speciala, spunandu-mi ca era momentul sa-i fac o vizita si ca ma astepta la ea, oricand, cu mare placere! 

Cu prima ocazie, cand mama se afla la noi, in vizita, profitand ca am cu cine lasa copiii, am raspuns invitatiei d.nei Maria.

Cand m-a vazut in usa, fata-i rotunda cu pometi mediteraneeni s-a luminat si zambindu-mi prietenos m-a invitat sa intru. Ochii ei negri m-au privit cu familiaritate, ceea ce a avut darul sa-mi alunge stanjeneala.  

Am pasit in holul intortochiat, destul de mare pentru o garsoniera. Un miros special plutea in aer, miros care, desi imi spunea ceva, nu reuseam sa-l identific. 
Inainte sa intru in unica incapere... am ramas stupefiata. 
Usa larg deschisa a camerei lasa sa se vada sub lumina unui soare prietenos o adevarata galerie de arta! 
Mirosul era asadar acela de vopsele de pictura!

Am intrat coplesita, caci nu mai vazusem atat de multe lucrari expuse intr-un spatiu atat de mic.
Trei, dintre cei patru pereti ai camerei, erau incarcati de tablouri, agatate profesional de trei simeze incastrate direct in cornisa.
Nu am pus nici o intrebare dar ea mi-a ghicit nedumerirea si m-a lamurit: sotul ei fusese pictor!

Dupa cateva minute in care am schimbat amabilitati, gazda mea se scuza si se duse in bucatarie sa prepare un ceai, timp in care eu indraznii sa privesc mai atent in jur.

Mobili
erul, obiectele putine dar fine, asezate cu gust ici,colo, patul mic cu tablii tapitate, ce facea cu succes si oficiul de canapea...  toate te lasau sa-ti imaginezi casa mare si frumoasa pe care cu siguranta o avusese si care, probabil, nu scapase nici ea demolarii. 
In mijloc, un generos covor persan, in nuante prazulii, se intindea in toata splendoarea, dand acelei incaperi, intesate de picturi si crochiuri, aerul de locuinta.

Cat despre tablouri... ele infatisau una si aceeasi femeie in diferite ipostaze - imbracata, dezbracata ori partial imbracata, in ambiante casnice ori seducatoare - pictata, desenata in toate chipurile si din toate unghiurile. 
Si, oricati ani ar fi trecut de la momentul imortalizat de artist, nu puteai sa nu o recunosti in ele pe D.na Maria, in mod evident muza maestrului!

Doamna Maria reveni, in maini cu o tava mare, ovala, pe care pusese doua cesti de ceai din portelan fin, un elegant ceainic din acelas set si o mica farfurie cu cateva fursecuri! Aseza totul cu grija pe o masuta rotunda, de mici dimensiuni, instalata sub geamul mare al camerei, prin care intra din belsug lumina soarelui aflat la apus.

Am baut impreuna ceaiul, am vorbit despre copiii mei si, din vorba in vorba, am aflat si o parte din povestea ei. Restul... se afla pictat pe panza si expus pe pereti!

Doamna Maria traise viata de muza a artistului indragostit de modelul sau. Gelos si extrem de acaparator, ii fusese sot pana ce moartea i-a despartit. 
Tinu sa precizeze, cu mandrie abia disimulata, ca putine au fost femeile capabile sa traiasca cu un artist pe care sa-l inspire si care sa-i ramana alaturi pana la moarte!

Imi marturisi ca atunci cand ieseau la restaurant, el alegea masa cea mai retrasa si o invita pe scaunul care era orientat astfel incat ea sa-l priveasca doar pe el si nimeni sa nu o vada decat din spate... si, daca ar fi fost cu putinta... i-ar fi ascuns si spatele! Pe sub masa, isi incolacea piciorul de piciorul ei, ca si cum doar asa ar fi fost sigur ca o poate tine langa el!  
La vernisaje, ori in vizite, la prieteni, ochii lui o urmareau cu o panica permanenta, suspectand pe fiecare barbat prezent de intentia de a i-o rapi. 

Ea se obisnuise cu nebunia lui care, recunostea, la inceputul mariajului lor, o fermecase, dar care, in timp, devenise destul de dificil de suportat. Invatase insa ca tot ce avea de facut era sa evite orice ambiguitate. Stia ca o privire a ei ii dadea lui linistea de care avea nevoie, asa ca ea il privea pe el chiar si cand conversa cu altcineva,
 asiguradu-l astfel ca nu avea nici un motiv de neliniste, ca era a lui si numai a lui pentru totdeauna! 

Nu fusese agresiv niciodata si nu ii reprosase nimic, el fiind cel chinuit de o gelozie patologica care umbrea seninul unei convietuiri, altfel pline de pasiune.

Temator si nesigur, artistul a sfarsit prin a se izola de lume, iar barbatul s-a pierdut undeva intre vis si realitate, antrenat intr-o depresie handicapanta, in care a tarat-o si pe ea in anii din urma!

In timp ce imi povestea toate astea, eu incercam sa deslusesc nemultumirea artistului, caci era evident o neimplinire, ceva ce nu reusise sa puna pe panza si care il starnise, care il provocase, impingandu-l sa reia iarasi si iarasi aceiasi tema. 
Caci, dupa cat intelesesem, in afara catorva panze cu natura moarta si a unor peisaje, facute in anii primei tinereti, tot ce facuse fusese sa o picteze pe ea si numai pe ea.

Privind lucrarile in ansamblu, puteai intui starea de spirit a artistului, caci silueta ei carnala era uneori pictata parca cu furie, alteori cu tandrete, cand pasional, cand distant si rece, in linii groase, cu tuse colturoase, ori in curbe armonioase si culori trandafirii...
Tablourile dezvaluiau frumusetea ei si iubirea lui obsesiva,
iubire concurata doar de pasiunea pentru pictura si pentru tigara - singurul autoportret aflat in incapere infatisandu-l pe el ca pe un artist neinteles, invaluit in fumul unei tigari pe cale sa-i arda degetele!

D.na Maria imi spuse ca multe dintre nudurile insirate pe simeze nu fusesera niciodata expuse si, desi erau superbe si i-ar fi adus glorie si bani, prea gelos, refuzase cu obstinatie sa le arate lumii!

Totul vorbea acolo despre dragostea obsesiva a artistului pentru muza lui! In mod evident omul fusese fascinat de formele voluptoase, mereu surprins de dezarmanta ei inocenta, ingemanata in mod paradoxal cu o sensualitate naturala, contradictie pe care se straduise, evident nemultumit de sine, sa o puna pe panza
Exersase pana la extenuare, incercand sa zugraveasca, in linii si culori, curbele apetisante ale trupului ei, buzele carnoase si zambetul ei cuceritor dar si frumusetea si candoarea sufletului, dezvaluite de ochii ei, cautand cu disperare doza potrivita!

Vizita aceea m-a marcat profund, mai ales cand mi-am dat seama ca si la cei aproape 70 de ani ai sai, doamna Maria continua sa poarte amestecul acela contradictoriu, aproape nefiresc, intre nevinovatie si pacat.

Si mi-am zis ca intalnisem cu adevarat o femeie facuta sa !
fie imortalizata de un artist, sa devina Femeia din tablou!












8 comentarii:

  1. Adună-ţi poveştile într-o carte, Cita! Ştii atât de multe, şi fiecare are farmecul ei aparte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Am nevoie de timp si, in prezent,este tot ce-mi lipseste!
      Dar, sii cum merg lucrurile astea: cand e sa fie... toate se pot randui astfel incat sa reusesti sa faci lucrul acela! Speranta ramane vie!

      Ștergere
  2. viața alături de un artist, de un creator, este întotdeauna dificilă și nu puțini reușesc să reziste. sigur, în povestea ta, creația are și iz de gelozie (mai greu de dus) dar dincolo de acest sentiment, uneori, artistul, în momentele lui de luciditate, înțelege că trebuie să coboare în iad, dacă vrea să ajungă în rai, că aidoma lui orfeu, trebuie să ajungă la euridice și s-o aducă la suprafață fără să privească în urmă.
    și cred că doamna maria nu ți-a spus și despre asta... :) greșesc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te imbratisez, Pisic!
      Ai perfecta dreptate si NU, nu gresesti, confidentele D.nei au ramas in registrul decentei! In fond era o doamna in varsta in fata unei femei tinere care-i putea fi nepoata! Dar mi-a deschis portite prin care am putut sa subanteleg multe! Si apoi... panzele pictorului vorbeau de la sine!

      Ștergere
  3. Frumoasa povestirea ta.Vorba lui Psi, viata alaturi de un artist este grea, exemple in acest sens sunt multe...
    Ii dau dreptate lui Vero ca ai putea scoate cu usurinta o carte.

    logul are nenumarate povesti care toate pot fi punctul de plecare al unui roman sau al unei nuvele ....

    Iti dau dreptate ca daca este dat sa se iimpplineasca se va concretiza intr-un fel sau altul...

    Multumesc pentru aceste randuri care mi-au adus aminte de un tablou pe care l-am mostenit de la strabunici si despre care nu am scris niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt.incurajari!
      Cat despre povestea tabloului tau...apuca-te si scrie!

      Ștergere
  4. N-am citit, am sorbit fiecare cuvant și jur ca parca le mai citisem candva, dar cred ca dorul de a te citi în liniște, cu fiecare celulă și gand, fara alte preocupări domestice, m-a facut sa simt asta. Povestile tale hranesc și aduc bucuria. Te îmbratisez a...multumire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, iarta-ma ca raspund asa de tarziu mesajul tau!
      Sunt debordata! Nu te inseli, ai mai citit ceva despre d.na Maria dar in alta poveste... in care am scris ceva si despre gelozia pictorului.
      Iti multumesc pentru cuvintele tale frumoase! Si eu te citesc cu aceeasi mare placere!Te imbratisez cu mare drag!

      Ștergere