Faceți căutări pe acest blog

luni, 26 iunie 2017

PE O STRADA, LA MARGINE DE BUCURESTI...


S-A INTAMPLAT CANDVA, PRIN ANII '50... 

Pe strada Lamaitei, din mahalaua Rahovei, in anii '50 , orice ploaie te baga in noroi pana la gat, iar apa ti-o luai de la cismeaua din capul strazii. Nu exista canalizare si laturile se azvarleau... cu gratie... pe strada. Adesea, pentru a arata onorabil; in astfel de zile... "negre", erai nevoit sa-ti pui pantofii la iesirea in sosea!
Strada asta era in sine o comunitate, cu ierarhii de necontestat, caci locuitorii ei erau foarte diferiti; toti se cunosteau, isi stiau necazurile, lipsurile, bucuriile, metehnele ... fiecare insa isi cunostea si lungul nasului!

Viata oamenilor din cartierele marginase ale Bucurestiului de odinioara era plina de neprevazut.
Asa era mahalaua si poate ca asta era farmecul ei: toata lumea era martor si participant implicit la viata fiecaruia din membri ei!
Toti se  salutau, se vizitau, isi imprumutau unii altora poate chiar si lingurita de zahar pentru ceai si exista un respect incontestabil. Lumea era pestrita, un amalgam interesant de oameni instruiti si analfabeti, persoane stilate si  oameni simpli; fiecare insa tinea la onoarea sa!
Nu trecea nimeni pe strada fara sa salute si limbajul - oricat ar parea azi de ciudat - era unul politicos. Nimeni nu isi permitea un "bre" condescendent cu oricine sau alte marlanii intalnite azi din belsug!
Intre vecini erau "doamne", "domni", "nea", "nenea", "madam", "coana" si "fa"... fiecare cu statutul sau!
La numarul 16, pe strada Lamaitei, locuiau niste "tigani de matase", "artisti". Cand plecau sa cante la nunti toti copiii fugeau dupa ei prinsi ca de un soi de euforie, exacerbata desigur de dara de "Odicolon" -  cumparat la litru de la drogheria din sosea - cu care se dadeau din belsug!
Gogu canta la saxofon si era un fel de sef de trib. 
Cand avea bani, mergea la macelarie si intindea mana plina de ghiuluri din aur cerand - cu glas tare si privind in jur - "bucata cea mai mare si mai frumoasa, maestre!"; cand nu mai avea bani ... arata cu degetul cel mic bucatelele pe care macelarul le radea de pe oase si nu uita sa spuna ca le ia ..."pentru pisica"!

La nr. 22, in casa cu etaj, singura de acest fel de pe strada, locuia un profesor de matematica a carui fiica se omorase la 18 ani. De atunci sotia lui iesea rar din casa. Desi devenisera ciudati, toata lumea ii respecta si le intelegea necazul. Erau multe vecinele care le duceau cate un cozonac, de Pasti, ori o farfurie cu de toate, de la pomana ce se facea de ziua Mosilor!

Alaturi, era casa fotografului, Conu' Tica,  care isi avea atelierul pe undeva, pe langa Parcul Carol. Traia singur  si devenise destul de ursuz de cand ii murise 
sotia. Umbla vorba ca femeia incercase sa slabeasca band otet in fiecare zi si de aceea murise. De fapt o rapusese o leucemie galopanta!
Oricum bietul fotograf nu mai era cine fusese!

In imobilul cu obloane albe de la nr. 8 traia D.na Ionescu cu familia; era o femeie ce impunea din pricina hotararii cu care isi asuprea barbatul cat era ziua de lunga, pe nea Fanica Ionescu, pedepsindu-l pentru anii in care a inselat-o cu o croitoreasa din Ploiesti.

El nu zicea nimic; avea insa aerul unui caine batut!

La numarul 43 locuia un pitic si el era de departe personajul cel mai pizmuit de pe strada!
Nea Gicu, care era prieten cu lautarii din Bordei care cantau cu Gica Petrescu, socotea ca "aratarea asta de om" avusese noroc cu carul. 

Pana si Nae, slabanogul, care traia cu o tiganca mai batrana decat el, intr-o camera inchiriata chiar in casa piticului, abia isi ascundea invidia. 
Piticul asta, al carui nume nu il mai stia nimeni, era insurat cu Chichi, o blonda naturala, frumoasa foc, pe care o luase din Crucea de Piatra dupa ce comunistii au venit cu "morala proletara" si le-au zburatacit pe "fetele vesele" de acolo, trimitandu-le la munca, in fabrica.
Pe atunci Chichi era o copila. Piticu' a luat-o la el, s-a insurat cu ea la Sfat -  cand a facut 18 ani - si o trata ca pe o printesa.
Cu timpul a inceput si ea sa creada ca e o "cocoana" asa ca se comporta cu pretiozitate ridicand gratios degetul cel mic de la mana, cand ducea ceasca de cafea la gura, sau tinandu-si cu delicatete poala capotului de zenana, cand mergea in coltul strazii, dupa apa; niciodata nu pleca de acasa fara palarie pe cap si manusi in mana si se chinuia sa poarte tocuri. A avut chiar si o haina de blana, cumparata de barbat'su din Talcioc, dar niste comunisti recalcitranti, cu "manie proletara" i-au taiat-o cu lama intr-o zi, pe cand mergea cu tramvaiul la piata Unirii! 

Erau vremuri cand basmaua era la mare pret si sa fii doamna... era periculos!!!

Pe nevasta piticului toti o petreceau cu privirea, cand trecea pe strada desfundata, admirandu-i rotunjimile si balansul soldurilor pus in evidenta de gropile prin care tocurile lui Chichi intrau in mod inevitabil! 

Toate vecinele o pizmuiau pentru frumusetea tenului datorata, dupa spusele unora, apei de castraveti a carei reteta numai ea o stia si care era un mare secret!
Nu era om din mahala sa nu se intrebe prin ce
 miracol 
ajunsese "jumatatea aia de om, cu cap mare si picioare scurte", sa fie socotit barbatul  demn de a sta alaturi de Chichi !

Piticu' facea bani din orice. Se ferea de munca ca dracu' de tamaie dar se descurca de minune!

Candva lucrase la circ dar venirea comunistilor la putere facuse sa se cam stinga gloria circului asa ca, odata ce targul de vechituri era in floare si afacerile la negru ii mergeau bine... s-a lasat de scalambaieli. Totusi cand se mai facea cate un balci in Obor... mergea si el, mai mult ca sa isi intalneasca vechii colegi.

Casa de la nr 43 fusese a coanei Mitza, moasa cartierului. Dupa moartea barbatului ei, piticu' 
 o convinsese sa il treaca pe actele de proprietate, chipurile "ca sa nu ii ia comunistii" casa! Au locuit impreuna pana cand femeia s-a prapadit! Fusese ca si copilul ei. Unii spuneau chiar ca ea l-ar fi mosit cand a venit pe lume!

Casa era facuta din chirpici; camerele erau joase, podite cu scandura inegrita de timp si de otrepile muiate in apa murdara cu care Chichi le spala, o data pe saptamana.
Toate incaperile comunicau intre ele si fiecare avea trei usi din care una dadea pe un hol lung, cu geamuri multe si vesnic murdare, de care stateau spanzurate niste carpe inflorate in chip de perdele.

Camerele astea ii aduceau ceva bani "micutului" caci le inchiria.
Odaia dinspre strada av
ea si fereastra si usa caci fusese candva atelierul barbatului moasei, care se fusese croitor!


Indiferent la ce ora  treceai prin fata casei, in fereastra dormea o pisica tigrata cu gheare viguroase si mustati lungi, aidoma celei imprimate azi pe pachetele cu mancare pentru pisici. Daca motanul nu era in fereastra... era semn ca piticu' avea..."musafiri", caci camera asta aducea cei mai multi bani!

Piticu' o inchiria uneori chiar... "cu ora" unor domni amatori de aventuri galante cu statut "incognito". Unde ii gasea pe "doritori" doar el stia!
Cum se putea intra si iesi  direct din strada... discretia era asigurata. 
Mobilata doar cu un pat cu tablii de fier, un scaun si o masa, ce fusese candva masuta de toaleta, aceasta era totusi singura incapere mai de doamne-ajuta a casei.

Clientul cel mai bun al Piticului era un barbat intre doua varste, spilcuit nevoie-mare, care venea punctual o data pe saptamana: joia.
O Volga neaga, intotdeauna lustruita, ce se hurduca din toate incheieturile prin gropile strazii Lamaitei pana in dreptul usii de la numarul 43, aducea, la ora cand cadea intunericul, o doamna a carei fata nimeni nu se putea lauda ca o vazuse.
Cine erau cei doi... ramasese un mare secret.


Piticu' stia ca succesul afacerilor de acest fel era asigurat tocmai de discretie asa ca... el pleca 
de acasa in fiecare joi, cand domnul cu pricina venea sa isi intalneasca iubita,

incarcat de pachete cu delicatese, procurate de pe piata neagra.
Isi facuse un obicei ca intreaga noapte de joi spre vineri sa joace carti intr-un tripou improvizat, undeva pe la Foisorului de Foc, in pivnita casei unui boier, fugit in Franta, casa ce era locuita acum de niste militieni cu care Piticu' facea... "afaceri"!
Iata insa ca, intr-o seara torida de vara, in joia cu pricina, domnul misterios a asteptat in zadar.
Volga cea neagra nu a intrat pe strada Lamaitei!
Ce s-o fi intamplat... nimeni nu stia cu precizie.
Cert este ca in zori, cand s-a intors acasa, Piticu' a avut parte de cea mai dureroasa dintre surprize.
Musafirul si frumoasa lui nevasta dormeau imbratisati, turmentati de sampanie si instinctele dezlantuite de ea. 

Pe scaun si pe jos stateau aruncate hainele celor doi iar pe masa se mai vedeau inca resturile festinului improvizat!
Se vede treaba ca blonduta Chichi s-a lasat "convinsa" de barbatul ramas cu buzele umflate si care, simtindu-i "clasa", a uitat ca "cocoana" era sotia celui cu care facea "afaceri" si...a invitat-o ... la masa!
Sampanie era, delicatesuri erau, de consolare era nevoie... si cum Chichi era tare aratoasa si "sensibila"... uite asa, dintr-una in alta... restul a venit de la sine!

Ranit in orgoliul si furios de neputinta lui, Piticu' nu a gasit alta razbunare decat aceea de a-i expune pe "amantii de ocazie" intregii mahalale, facandu-i pe ei, dar si pe sine, de rasul lumii!
Astfel a deschis usa dinspre strada si i-a invitat pe toti gura casca sa vina sa vada ce i-a facut lui nevasta-sa!
Ce a urmat... a fost de un grotesc desavarsit.

 "- Lume, lume, veniti sa vedeti ce mi-a facut mie femeia mea", striga cat putea Piticu' , ca la circ, smulgandu-si parul dat cu briantina, invitand vecinii sa intre pe o usa si sa iasa pe alta!


Lumea intra din strada, trecea pe langa patul unde se comisese tradarea, ii privea pe vinovati si apoi iesea prin culoar in curte si...  inapoi in strada!

Nu a lipsit decat sa rupa bilete la intrare!

Barbatul, acoperit cu o patura slinoasa, statea ca un eunuc la usa Haremului, incremenit, fara nici o expresie pe fata, neputand nici macar sa se gandeasca daca va lua bataie ... sau daca va scapa cu viata! Asa ceva nu patise, cu siguranta, niciodata!
Din "stofa" lui de domn nu mai ramasesera decat ciorapii trei sferturi cu jartiere fine care, in situatia in care se afla, erau absolut ridicole!
Chichi, "cadana" imprudenta, incerca sa se ascunda sub cearceaful de un alb indoielnic, lasandu-si la vedere doar motul blond, zguduind patul, cu tablii de metal, de hohote de plans.

Circul asta a durat pana cand nu a mai fost nici un curios!
Spre seara Piticu' l-a lasat 
sa plece, intreg si nevatamat, 
pe
"clientul" - ajuns si parasit si de rusine - si au ramas in doi: el si Chichi, femeia vietii lui! 

Dupa o asa deplina intunecare a mintii, singur, trist si epuizat, Piticu' s-a trezit la realitate...

A plans, s-a tanguit si a sfarsit prin a se impaca cu frumoasa lui. La urma urmei ce putea sa faca?

A doua zi dimineata, inarmata cu carpe, perii si ziare, Chichi a noastra, plina de energie si fredonand, pitigaiat si fals, refrenul romantei "Zaraza", a facut o curatenie in casa ca niciodata pana atunci: a frecat podelele cu peria, apa si lesie, si a sters geamurile marchizei, a scuturat presurile si a pus pana si flori in glastra!
Si... viata a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. 

Se pare ca de atunci Piticu' nu a mai inchiriat camere!

.................................................................................................

In vara anului 1996, cautand eu un far pentru masina mea, cineva mi-a spus ca pot gasi ce doresc intr-un garaj din Rahova. Cand am vazut adresa... am suras: Str.Lamaitei nr 43!
Am decis sa merg pana acolo, manata de curiozitatea de a recunoaste ceva din povestea aflata cu ani in urma.

In capatul strazii Lamaitei, ramasa stinghera printre blocurile confort 3, construite pe vremea lui Ceausescu, nu mai exista cismeaua din poveste! Strada era canalizata. 
Nu era insa asfaltata nici in '96  ci doar pietruita cu resturi de moloz... si, in capatul dinspre sosea, primarul... "care este" instalase o banca - acum plina de nume incrustate cu briceagul, inimioare si arsuri de tigara, pe care stateau ciorchini tinerii "omoratori de vreme"!

La numarul 43 era intr-adevar un fel de depozit de fiare vechi si cateva masini dezmembrate.
Incontestabil, aceasta fusese casa piticului caci inca mai existau geamul si usa camerei ce fusese scena intamplarilor povestite mai sus. Motanul...nu mai era !
Peste drum, spre coltul strazii, in fosta casa a Doamnei Ionescu, cineva scosese un casetofon afara si intreaga comunitate se "desfata" cu manele!
In curtea lautarilor de alta data era acum un bloc cu trei nivele, vopsit oranj si aratand total nepotrivit cu ambianta locului. 
Casa cu etaj a profesorului arata ponosita; curtea devenise depozit de pitici de gradina si ingerasi de gips si mai nimic nu amintea de prosperul imobil cladit de singurul intelectual al cartierului de odinioara!

Personajele povestirii mele evident au disparut de mult. Altele le-au luat locul. Mica comunitate a strazii de mahala nu mai este aceeasi. Ici colo, cate o casa mai rasarita, varuita in culori tipatoare, cu balcoane complicate si geamuri TERMOPAN... sta ascunsa dupa garduri darapanate ori cu aspect de cimitir. Gunoaie moderne - pungi de plastic si PET.uri ... pretutindeni! 
Dar ceva lipseste: spiritul comunitatii de alta data!
Nu am indraznit sa intru in curtea de la nr 43. M-am lipsit si de farul ce imi trebuia.

Pe cand intorceam masina, o tigancusa desculta trecu strada in fuga alungata de un batran furios:
- Pleaca d'aci, tiganca 'dracului! striga batranul schimonosit de ura, agitand o punga de plastic pe care scria CORA.
- Nu-i tiganca , bre, e rroma! il corecta un pusti obraznic cu picioare murdare bagate in niste 
 papuci de  plastic de culoare indefinita.
- Roma, pe dracu, mormai omul agasat, e o hoata, asta e!

Am plecat din Rahova zilelor noastre trista.
Nici mahalaua nu mai este ce a fost!
Povestile de amor cu nabadai de alta data sunt azi inlocuite de balciul amorurilor vedetelor mondene!
Din strada ne-am mutat in deplina singuratate in fata televizorului!
Daca vecina e bolnava in casa de alaturi... nu mai stie nimeni. Toti insa se cearta, se pandesc, se barfesc, se urasc chiar. Nimeni nu mai este in acord cu nimeni!

E trist azi in mahala. Si oamenii si cainii sunt tristi!
E trist insa si pe Calea Victoriei... pentru ca acum pare ca totul a devenit o mare mahala ... insa una moderna si esential schimbata in rau pentru ca "MAHALA" in realitate era cu totul si cu totul altceva! 



Sevres 
04.06.2011

PS 
Textul a fost debutul meu in Clubul celor 12 cuvinte
L-am reluat, din lipsa de timp,  si in 2014... si tot din lipsa de timp o fac si acum! Scuze!
Vacanta celor 4 nepoti ai mei vine abia lunea viitoare si suntem in serbari si tot felul de manifestari... artistice care imi ocupa tot timpul!
Am avut si vom mai avea si aniversari...



In plus incerc o disciplinare a orelor mele de somn...
O duzina inspirata tuturor!


8 comentarii:

  1. Textul e atât de frumos încât merită citit şi răscitit! :)
    Mă bucur că ni l-ai oferit din nou, că l-ai scos din nou pe blog, la lumină.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze! Nu stiu ce am facut de nu mi-a aparut raspunsul!

      Iti spuneam ca si mie imi place cum a iesit acest text, ceea ce nu mi se intampla prea des! Povestea, absolut adevarata, are desigur, niste schimbari, necesare punerii in duzina!
      Sunt in criza mare de timp si simt ca asta ma impiedica sa utilizez corect timpul! Dar nu tie trebuie sa-ti explic eu asta!
      Sarbatoare frumoasa! Poate ai Petru, Paul, Pavel... sau variante feminine!
      Cu drag

      Ștergere
  2. aniversări fericite și o vară cu multă bucurie, cita!
    nu-mi amintesc dacă ți-am spus în 2014, dar zic acum: strada pe care locuiesc eu se numete așa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru vizita, pisic! Da, mi-ai spus numele strazii! Sper sa fie una ca lumea nu ca cea din povestea mea. Nici azi nu e mai breaza... Poate ca si strazile au destinul lor! Pupaturi pentru tine. Vreau sa vin la Brasov si tare m-as intalni cu cateva blogarite brasovence drage mie! Vom vedea! Poate pe curand... cine stie!

      Ștergere
    2. oricând, ești binevenită. te aștept cu mare, mare drag și emoție.

      Ștergere
  3. Aniversari frumoase iti urez si eu, cu mare drag!
    Povestea este minunata, asa ca rupta din viata care depaseste de multe ori imaginatia!
    Zile frumoase, senine si vesele sa aveti cu totii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet. Sper ca toti sa avem zile frumoase caci eu simt ca mai toata lumea are incurcaturi si tot felul de iblocaje... Sa fie niscaiva planete retrograda? :) :) :)

      Ștergere